Cine a fost Jakob Lorber

 

jacob

Jakob Lorber s-a nascut la data de 22 iulie 1800, in satul Kanisha, in apropierea orasului sitian Marburg, actualmente Maribor, in Slovenia. Tatal sau avea o mica ferma, dar era animat si de preocupari muzicale si impartasea cu sotia sa un interes real pentru religie. Jakob a mostenit talentele muzicale ale tatalui si in timpul liceului, canta deja ca organist intr-o biserica din Marburg. In 1829 a primit acreditarea ca profesor de liceu in orasul Graz, capitala provinciei Steiermark, insa nu a izbutit sa-si gaseasca un post corespunzator, asa ca si-a continuat studiile muzicale, activand sporadic ca profesor de muzica, violonist si compozitor. In paralel cu aceasta, au inceput studiile sale spirituale care s-au focalizat pe Biblie si pe lucrarile misticilor crestini Justinus Kerner, Jung-Stilling, Swedenborg, Jakob Boehme si Johann Tennhardt.

La inceputul anului 1840, i s-a oferit postul de asistent dirijor la Teatrul din Trieste. Lorber se pregatea deja pentru calatoria care urma sa ii asigure, in sfarsit, o viata confortabila si placuta, cand, in dimineata zilei de 15 martie 1840, a perceput cu claritate o voce in regiunea inimii care i-a poruncit: ”Ridica-te, ia pana si scrie!”

Astfel a inceput sa-i dicteze misterioasa voce interioara primele fraze care aveau sa constituie inceputul operei Sale, „Casa Domnului”:

Asa vorbeste acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; si aceasta este perfect adevarat, exact si clar; cine vrea cu ardoare sa vorbeasca cu Mine, acela sa vina cu multa dragoste catre Mine si cand va fi pregatit, Eu voi sadi raspunsul Meu chiar in inima sa.  Dar trebuie sa se stie dinainte ca numai cei curati si cu inima plina de smerenie, vor auzi vocea Mea. si sa nu uitati niciodata ca cine Ma pune mai presus de lumea aceasta si Ma iubeste cu o iubire mare si nesfarsita, precum iubeste o gingasa mireasa pe mirele ei, cu acela Eu voi merge brat la brat si ii voi vorbi cand Ma va intreba. El Ma va putea privi oricand precum un frate pe celalalt frate si Ma va privi atunci, precum Eu l-am privit din veci, inainte chiar ca el sa fi existat.

Aceste dictari interioare, ale caror autor se prezinta ca fiind IISUS HRISTOS, aveau sa continue pe parcursul a 24 de ani, pana la moartea lui Lorber, pe care acesta si-a prevazut-o. In felul acesta, a rezultat o opera imensa, care odata publicata s-a dovedit a depasi 10.000 de pagini. Din aceasta amintim volumele principale, in ordine cronologica:

& Casa Domnului (3 vol.); & Saturn; & Soarele natural, Soarele spiritual (2 vol.); & Copilaria lui Isus (2 vol.); & Corespondenta lui Isus cu Abgarus, & Scrisoarea din Laudiceea a apostolului Pavel; & Pamantul si luna; & Episcopul Martin (Imparatia misterioasa a spiritelor); & Robert Blum (De la Iad la Rai); & Cele 3 zile la Templu; & Daruri ceresti (2 vol.); & Marea Evanghelie a lui Ioan (10 vol.)

Prietenul si biograful sau, Karl Ritter von Leitner, dezvaluie felul in care Lorber scria sub inspiratie divina: „Incepea sa scrie fiind inspirat, aproape zilnic, dimineata, inainte de micul dejun. Cel mai adesea el statea atunci la o masuta, iarna, fiind lipit de soba, cu totul retras in sine, miscand penita neintrerupt si uniform, fara a face vreo pauza de gandire si fara a corecta ceva din cele scrise, ca unul caruia i se dicteaza in taina ceva de catre altcineva. In repetate randuri el a afirmat ca in timp ce auzea vocea care i se adresa, ii aparea de asemenea si imaginea celor auzite.”

Von Leitner adauga acestei observatii, urmatoarele: “In repetate ocazii a afirmat, vorbind despre aceasta, ca auzind vocea vorbindu-i, avea, de asemenea, o imagine vizuala a celor auzite. El considera ca ii era chiar mai usor sa impartaseasca mesajul primit daca putea spune cuvintele catre o  alta persoana si, intr-adevar, a dictat eseuri ocazionale prietenilor sai si chiar volume intregi de cateva sute de pagini. In aceste imprejurari, el sedea langa cel care scria, privind calm in fata sa si vorbind fara intrerupere, fara a schimba vreodata structura vreunei propozitii sau fraze.”

Lorber insusi ii marturisea unui prieten, in anul 1858: „Referitor la vocea cea tainica interioara si la modul in care eu o percep, nu pot spune mai mult decat ca eu primesc astfel cuvantul cel sfant al Domnului pe care il percep atunci permanent, in zona inimii, ca pe un gand extrem de clar, luminos si pur, care este exprimat in cuvinte. Nici unul din cei care stau in acele clipe langa mine, nu pot totusi auzi vreo voce. Dar sa stiti ca pentru mine, aceasta voce binecuvantata suna mai luminos si mai clar decat orice alt sunet material.” (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim, 1931)

Felul in care scria Lorber a fost examinat direct de mai multe personalitati notabile din Graz, cum ar fi: Dr. Justinus Kerner, Dr. Ch. F. Zimpel, primarul din Graz, Anton Hüttenbrenner si fratele sau, compozitorul Anselm Hüttenbrenner, Dr. Anton Kammerhuber si Leopold Cantily, farmacist din Graz.

Stilul scrierilor lui Lorber este acelasi cu cel din scrisorile pe care le-a compus pentru prietenii sai: simplu si direct, dupa cum a fost el insusi. Nici speculatia, nici constructiile teoretice si nici figurile de stil nu sunt de gasit in aceste texte. Stilul scrierilor lui Mayerhofer este, de asemenea, simplu si clar, dar totusi, diferit ca topica si, mai ales, diferit ca amprenta afectiva de cel al lui Lorber. Aceasta dependenta a scrierilor inspirate (sau profetiilor) de structura sufleteasca proprie  a intermediarului uman este explicata de Swedenborg, dupa cum urmeaza: “Cand un inger sufla Vorbele Domnului unei fiinte umane destinate sa rosteasca sau sa scrie vorbe inspirate, aceasta stimuleaza un proces de gandire in acea persoana, care va gasi in general expresie in termeni omenesti. Forma expresiei va fi aceea pe care persoana inspirata o foloseste in mod normal; va fi intotdeauna in acord cu interpretarea sa particulara si cu stilul sau individual de viata.”

Victor Mohr, in 1972, considera ca “daca aceasta inspiratie divina trebuie sa fie corespunzator exprimata in cuvintele limbajului omenesc, ea trebuie sa treaca mai intai prin sfera sufleteasca a persoanei careia ii este adresata. De aceea, asemenea mesaje divine sunt exprimate in limbajul specific al mediatorului. Standardul dupa care aceste revelatii trebuie judecate nu este, prin urmare, vesmantul exterior al vorbelor utilizate pentru a le exprima, ci continutul lor interior, in masura in care acesta este un dar divin.” De fapt, atat motivul pentru care aceste mesaje sunt resimtite in zona inimii, cat si cel pentru care ele ajung sa capete o forma corespunzatoare particularitatilor psihologice si lingvistice ale mesagerului, pot fi nemijlocit intelese la un studiu mai atent al pasajelor din Noua Revelatie, care descriu structura triunitara a omului: corp, suflet si spirit.

Operele pe care le-a asternut pe hartie Lorber ca urmare a receptarii Cuvantului Interior contin informatii extraordinare care raspund tuturor intrebarilor esentiale care privesc originea universului si a omului, natura lui Dumnezeu, evolutia materiala si evolutia spirituala, statutul actual si destinul spiritual al omului si al tuturor fiintelor create. Previziuni stiintifice de mare importanta si profetii privind evolutia societatii si civilizatiei umane in secolul care urmeaza celui in care-a trait Lorber sunt prezentate, cu o deplina claritate, in aceste opere. In plus, toate intamplarile si ideile fundamentale care sunt redate in Evanghelia lui Ioan (si o parte din cele ale Evangheliei lui Matei), ca si faptele vizate de Geneza si de alte capitole foarte importante ale Vechiului Testament isi gasesc un suport si o clarificare deplina in cea mai importanta dintre aceste opere, „Marea Evanghelie a lui Ioan”, in ale carei 11 volume (ultimul fiind realizat nu de Lorber, ci de un prieten al sau, Leopold Engel, tot prin Cuvant Interior) gasim o descriere detaliata a faptelor lui Iisus si ale unora dintre cei care I s-au aflat in preajma, in ultimii trei ani ai vietii Sale in trup. Toate invataturile initiatice pe care Domnul le-a daruit discipolilor Sai sunt incorporate in aceasta lucrare extraordinara, fara de care o adevarata intelegere a crestinismului si a Bibliei ramane imposibila pentru omul zilelor noastre.

In ce priveste personalitatea lui Jakob Lorber este greu de imaginat un om mai potrivit rolului sau profetic. Sarac, retras, complet dezinteresat si umil, constient insa ca prin intermediul sau lumii ii este oferita cea mai semnificativa opera religioasa a tuturor timpurilor, Lorber afirma intr-o scrisoare din 21 aprilie 1848, destinata prietenului sau Anselm Huettenbrenner: “Lumea nu este pregatita sa imi ofere ceva si pentru aceasta sunt fericit.”

Lorber si-a prezis sfarsitul. Pe piatra mormantului sau din Graz sunt sapate cuvintele apostolului Pavel: “Fie ca traim, fie ca murim, suntem ai Domnului.”